Deznadejde

"Deznadejdea e un ultimatum dat lui Dumnezeu" - spunea cineva demult...
De cate ori am avut si eu sufletul plin de deznadejde si ce gust amar are... Ma lupt cu mine sa-mi scot din suflet aceasta molima. Cat de mult ma sleieste si cat de mult ma straduiesc sa ma ridic si sa ma bucur de viata si de ceea ce am...
De-abia dupa ce am pierdut sarcina, am realizat cat de mult imi doresc un copil si ca doar un copil ar putea sa-mi lumineze viata si sa umple golul atat de adanc din sufletul meu.
Stiu ca, desi a trecut mai bine de un an de atunci, nu sunt vindecata, iar sufletul meu e ciopartit, oricat as vrea sa para altfel si oricat m-as amagi... In momentul asta ma simt uitata si atat de trista... Imi doresc ca Dumnezeu sa ma ierte, caci stiu ca voi regreta trairile pe care le am acum... Dar le am, sunt ale mele si nu mi le pot nega.
Intreg universul meu se ivarte in jurul uni singur vis - sa fiu mama si a unei singure dorinte - sa mi se implineasca visul...
M-am intrebat de multe ori de ce doare atat de mult si nu am gasit raspunsul; cred ca nimeni nu il are. Dar din pacate stiu doar ca nu sunt singura si ca sunt multe suflete de mama chinuite de durerea cruda a pierderii.
Poate cine stie, candva Cineva se va indura de suferinta mea. Cand? Numai El stie...