Un gand ratacit

A trecut un an si deja vreau sa las totul in urma, sa accept ceea ce nu am putut si nu voi putea schimba. Cat de schimbata ar fi fost viata mea, daca.... Dar viata mea e alta decat cea pe care o proiectasem eu in minte. Si poate e mai bine asa. Nu am de unde sa stiu.
E greu insa, sa lasi in urma o amintire trista si sa continui sa traiesti ca si cum nu ar fi fost. E rau de asemeni si sa ramai ancorat cu toata fiinta ta in acea clipa mizerabila, care iti paralizeaza sufletul.
Vreau sa traiesc si sa ma bucur de tot ceea ce am, pentru ca in ciuda tuturor tristetilor, sunt in viata, visez, zambesc, gandesc. Tot ceea ce mi se intampla are un rost care mi se va revela la un moment dat.

Constat ca toata insiruirea asta de cuvinte, menita sa ma trimita cu gandul spre o aniversare pe care doar creierul meu a nascocit-o cu predictiile lui, si greutatea cu care astern literele imi arata un singur lucru. M-am descatusat probabil de propria capcana a gandurilor mele... Am ratat aniversarea trista cu 2 zile. Sa fie asta un semn ca sufletul meu a inceput sa accepte ceea ce s-a intamplat?
Era si cazul...